Pe bicicleta prin Campia Baraganului.Prima tura.

            Prima tura in partea de est a tarii. Ca de obicei am continuat seria "descoperirilor", adăugând pe lista încă doua locuri interesante.
            Primul este ansamblul domeniului Constantin Bolomey din satul Cosâmbești, aflat la 5 kilometri de municipiul Slobozia. Acesta este format din conac, anexe si parc. Din păcate, conacul este de mulți ani intr-un proces de reabilitare, proces care nu a înaintat si nu dă semne ca s-ar vrea sa înainteze. Anexele, una rămasă, se afla vis-a-vis de conac, peste drumul care străbate satul şi se afla intr-o stare avansata de degradare. Acoperișul lipsește cu desăvârşire iar curtea este invadata de vegetație, deşeuri de materiale de construcții si de caprele localnicilor. Parcul este destul de mare si este încadrat in partea de nord de către râul Ialomița si de o pădure foarte bogată. Momentan este folosit pe post de islaz comunal si ocazional pentru o miuță intre pustii din sat. In afara unui panou informativ extrem de sărăcăcios in detalii, dar tradus si in limba engleza, nu am aflat alte informații despre domeniu, nici măcar de la cei câțiva localnici cu care am intrat in vorba. De reținut, vis-a-vis de conac se afla o colina de pe care se poate observa o mare parte din împrejurimi, plus lunca râului Ialomița.

            Din Cosâmbești m-am întors in DN si am mers spre Ivănești. Drumul este paralel cu râul Ialomița urca si coboară de-a lungul satelor Ciulnița si Ion Ghica

            Pentru a ajunge in Ivănești, se face la stânga venind dinspre Dragalina pe drumul spre Ciulnița. Acolo exista un indicator in dreptul cimitirului care deservește municipiul Slobozia.

In Ivănești m-am oprit la al doilea obiectiv al turei, biserica Sfânta Parascheva, din păcate ruinată. Pentru a ajunge la biserica se intra pe Strada Scolii si după aproximativ 100 m, în dreptul scolii generale, se face la dreapta, imediat stânga si se urmează drumul care coboară printr-o vâlcea si care duce drept la biserica.

            Biserica Sfânta Cuvioasa Parascheva a fost construita intre anii 1844-1854 in stil tradițional muntenesc din blocuri de granit aduse cu care cu boi din Dobrogea, cu turla din lemn de salcâm si cu o înălțime de 13 metri. In momentul de fata, biserica se afla la 500 de metri de sat, in actuala lunca a Ialomiței, intr-o avansata stare de degradare, turla este retezata de vânt si furata de oameni, pereții sunt crăpați si lăsați intr-o parte. Restaurarea bisericii este imposibila datorita pânzei freatice si nivelului tot mai ridicat al râului Ialomița in perioadele cu debit ridicat, atunci când apa râului este la nivel cu temelia bisericii. Tot din cauza acestor probleme, sătenii au strămutat satul pe deal, părăsind vechea vatra a satului si biserica, moment in care a inceput degradarea bisericii. Astăzi, din cea mai frumoasa biserica a Bărăganului, a rămas doar o umbra ce isi așteaptă sfârșitul si uitarea printre gorganele turtite ca niște tumuli ai Bărăganului. La fel ca si biserica, satul Ivănești, sat de moșneni, se îndreaptă spre uitare. În momentul de fata numărul familiilor fiind de aproximativ 60, într-o continuă scădere.
Din Ivănești am mers spre Buești si in dreptul silozurilor am făcut stânga pe un drum semi pietruit, drum care m-a dus in șoseaua veche, la aproximativ 4 km de Dragoș Voda. Drumul a fost un mix intre iarba, piatra si pământ cu mici porțiuni bolovănoase din cauza lucrărilor agricole din zona. Acest drum merge paralel cu canalele de irigații trecând si pe lângă o stație de pompare a apei.

Traseul s-a terminat in Dragoș Voda de unde am luat trenul spre București.

De reținut, stația Dragoș Voda este scoasa din sistemul electronic de eliberare a biletelor de călătorie, biletele putând fi procurate in tren la preț de stație.

Cu bicicleta prin Arges 3

Prima tura cu bicicleta pe anul 2014, o tură plină de surprize plăcute.
Principalele obiective ale turei au fost rezervaţia de narcise din satul Negraşi, ansamblul Armand Călinescu din satul Mănciulescu şi Ansamblul Feudal Glavacioc.
Din păcate, ultimul obiectiv a fost amânat pentru o tura viitoare, din cauza condiţiilor atmosferice însă, de-a lungul traseului, am descoperit alte lucruri interesante care au mai redus din dezamăgirea pricinuită de vreme şi anume, ansamblul Glavacioc. Acesta fiind unul dintre primele aşezări monahale din Muntenia şi pe lista turelor mele, de mult timp.
Traseul a fost sub forma de circuit si a pornit din oraşul Găieşti ( Găeşti ). Principalele comune prin care am trecut au fost Răteşti, Teiu, Negraşi, Slobozia si Petreşti.
Prima oprire a fost in satul Mavrodolu unde am găsit o clădire părăsită, aflând de la o localnică că ea a aparţinut arendaşului care se ocupa de moşia din zona Nejlovelu. Din păcate, nu am putut afla nume sau alte date in legătură cu proprietarii.
Am continuat spre Ciupa-Mănciulescu unde am găsit 2 ruine ale unor vechi conace, care au folosit drept sedii administrative pentru diverse ferme agricole din vechiul regim comunist. După revoluţie a început declinul, datorită părăsirii lor si a jafului săvârşit de localnici, unul dintre ei spunându-mi chiar zâmbind că "am şi eu o laterală de la saceag acasă, dar nu o folosesc, o ţin aşa...amintire "
( Saceagul este partea de lemn aflată imediat sub acoperiş între streaşină şi zid; este posibil ca în alte zone să se numească altfel)
Tot în Ciupa-Mănciulescu, la ieşirea din sat spre Teiu, în cadrul fostului C.A.P., actualmente societate agricola, se afla şi curtea fostului om politic Armand Călinescu. Din păcate conacul, singurul rămas oarecum intact se afla in interior, iar accesul este restricţionat, pozele fiind făcute printr-o spărtură din gard. Ca o paranteză, drumul care trece pe lângă conac este neasfaltat si plin de pietre.
Din Teiu, am părăsit drumul judeţean şi am intrat pe drumul comunal, neasfaltat, care duce spre Negraşi, trecând prin Lesile si Mozacu. În Mozacu, la aproximativ 300 de metri de biserică, am virat dreapta, am trecut podul peste pârâul Mozacu, un afluent al Dâmbovnicului, apoi am urcat un mic deal şi am coborât spre rezervaţia de narcise, rezervaţie foarte bine evidenţiată de către o liziera de plopi, care o înconjoară pe trei laturi. La rezervaţie am găsit un paznic care m-a poftit foarte amabil să iau loc pe iarbă, să fac poze şi să-l întreb ce vreau să ştiu despre rezervaţie. Se pare că cine organizează fondurile europene pentru rezervaţie ştie să-şi facă treaba. Când m-am dus in mijlocul rezervaţiei pentru poze, paznicul m-a rugat frumos să nu rup mai mult de 2 narcise, pentru a se bucura si alţii de ele.
De la rezervaţie, am intrat iarăşi pe drumul judeţean spre Babaroaga, cu o mică pauză de masa în curtea grădiniţei din Negraşi, unde am primit două broşuri despre rezervaţia de narcise din partea unui domn care m-a întrebat doar dacă sunt în excursie în zonă şi mi-a urat „Drum bun!”. Felicitări domnilor din Negraşi !
Ajuns în Babaroaga, am hotărât să scurtez traseul, deoarece se adunaseră nori de ploaie iar dinspre Glavacioc se auzeau tunete înfundate. Aici l-am întâlnit pe cel de-al treilea "om frumos", pe nea’ Vasile din Babaroaga, care mergea pe câmp sa dea cu azotat la cultură. Neavând o hartă pentru o varianta scurtată a traseului şi, neştiind bine poziţionarea satelor care nu se aflau pe traseul iniţial, l-am întrebat pe nea’ Vasile despre o scurtătură care să mă ducă spre autostrada.

- „Flăcău, dacă te poţi ţine după mine, te duc eu pe o cleată care te duce la asfalt, la autostrada !!!! (el practic mergea pe lângă bicicletă)
Într-adevăr, m-a dus pe un drum de ţară, o cleată, care m-a scos în comuna Vişina, la câţiva kilometri de trecerea peste autostradă, cumva lateral de izlazul comunal unde se ţinea un bâlci cu iz electoral denumit pompos "Festivalul Narciselor".

 După o pauza mai lungă de hidratare, am forţat un pic pe raza comunei Petreşti (drum prost) pentru a ajunge la gară înainte de începerea ploii. Ca o ironie, când am ajuns in gară, a ieşit soarele.
A fost o tura grea, aproape 100 km fără un antrenament în prealabil, o tura în care am interacţionat foarte mult cu localnicii, lucru pe care de obicei îl evit, o tură în care am văzut locuri frumoase, cu oameni frumoşi.
De reţinut:
- în fiecare an, în prima săptămână a lunii mai, în Negraşi are loc Petrecerea Comunei, punctul de atracţie principal fiind rezervaţia de narcise. Anul acesta va avea loc pe 11 mai.
- în fiecare an pe 1 mai are loc in comuna Vişina, Festivalul Narciselor, o petrecere câmpenească pe islazul comunal.

Câteva cuvinte despre narcise şi rezervaţia de narcise Negraşi:
- narcisele îşi au originea in bazinul mediteranean, în Spania şi Portugalia.
- sunt menţionate încă din anul 3000 înainte de Hristos
- grecii din Antichitate le foloseau pe uz medical
- în anul 1700 reprezentau cea mai populară floare în America
- se mai numesc caprine, coprine, ghiocei de munte, rusculite, cocorite sau zarnacade
- se împarte în mai multe specii, în funcţie de culoarea, grosimea tulpinii sau lăţimea frunzei
- narcisele de la Negraşi înfloresc in aprilie si ţin până aproape de sfârşitul lunii mai
- poiana de la Negraşi a devenit rezervaţie în anul 1966

Din istoria comunei Negraşi:

- se află în Câmpia Piteştilor în zona de interferenţa cu câmpia Găvanu-Burdea, înconjurata de păduri seculare;
- pe raza comunei s-au descoperit urme din Paleolitic, Neolitic si Epoca Bronzului;
- satul Negraşi a fost un sat de moşneni, menţionat pentru prima dată într-un act oficial al Voivodului Radu Paisie (Petru de la Argeş) în anul 1535;
- satul îşi trage numele de la vâlceaua Negrişoara, vâlcea vizibilă la 4 kilometri de vatra satului.
- tot in Negraşi, este vizibil un val de pământ care a făcut parte din complexul de apărare "Brazda lui Novac".

Principalele rezervaţii de narcise din România sunt:
- Dumbrava Vadului, Şercaia - Braşov
- Poiana Negrileasa, munţii Metaliferi
- Cheile Râmeţului, judeţul Alba
- Pajiştea cu narcise de la Câlnic, judeţul Sibiu
- Şesul Văii Budacului, judeţul Bistriţa-Năsăud
- Poiana cu narcise de la Gurghiu, judeţul Mureş
- Poiana cu narcise de la Negraşi

Mai jos câteva poze de pe traseu:

Nea' Vasile din Babaroaga