Ultima tura de pe lista cu obiective relativ aproape de Bucuresti.
Obiectivele turei au fost doua biserici, singurele urme ramase ale unor
vechi domenii ale mosierilor de altadata.
Tura a inceput din Ploiesti si a continuat pe drumuri laturalnice trecand prin Ghighiu, Rafov, Palanca, Gherghita, Gradistea si Stefanesti. Prima oprire am facut-o in apropierea manastirii Gighiu, unde nu am insistat prea mult, manastirea fiind vizitata cu ocazia unei ture mai vechi. Drumul a continuat prin comuna Rafov unde am revazut conacul Costache Cantacuzino, conac aflat intr-o stare de degradare mult mai accentuata decat acum 2 ani, semn ca noua administratie a comunei nu face nimic pentru a atenua disparitia vechiului conac.
Urmatoarea oprire a fost in Gherghita, la biserica Sfantul Procopie,biserica ctitorita in 1641 si refacuta in 1895, biserica inchisa momentan. Biserica poarta hramul Sf. MM Procopie, este monument istoric, construita de catre voievodul muntean Matei Basarab si sotia sa Elena, in anul 1641.
Constructia a fost ridicata dupa lupa sa cu voievodul moldovean Vasile Lupu la punctul Nenisori pe raul Ialomita.
Biserica a fost reconstruita din temelie pana la acoperis intre anii 1966 - 1972 de catre Arhiepiscopia Bucurestilor impreuna cu Departamentul Cultelor si al Monumentelor Istorice si de Arta.
Traseul a continuat spre Maia, trecand din judetul Prahova in judetul Ialomita, unde m-am oprit la biserica fostului domeniu Catargi. Din vechiul domeniu nu a mai ramas in picioare decat biserica si arborii de Sofora, plantati in anii 1860 de catre Barbu Catargi, arbori care impreuna cu toate aranjamentele florale ale vechiului domeniu au fost adusi de la Paris si faceau senzatie in vremurile de demult.
Ctitorită de
Grigore Filipescu şi terminată de fiul acestuia, Pană Filipescu, la
1778, biserica dimpreună cu conacul şi parcul au fost ulterior cumpărate
de Catargi, una din familiile muntene cu dregătorii permanente la
Curte.
În 1862, Ecaterina Barbu Catargiu a restaurat-o în
memoria soţului ei, asasinat la 8 iunie 1862 în Dealul Mitropoliei, la
ieşirea din Parlamentul ţării.Înconjurată de un zid vechi din cărămidă, iar la drum de un gard de fier forjat lucrat manual, aşezământul adună într-o palmă de loc frumuseţea Raiului, vremelnicia omului, istoria şi taina unei morţi neelucidate încă.
La interior, toate acestea se întregesc cu frumuseţea mistuitoare a unei catapetesme din lemn de stejar, sculptată la 1862, cu fresca în tempera, în stil bizantin, de la 1952, a pictorului Vasile Blendea, care prin aerul pe care îl degajă pare a coborî lumea sfinţilor în lumea oamenilor de pe pământ, nu ca sens al egalului, ci ca îndemn de nevoire a celor de jos pe verticala pe care prin smerenie şi rugăciune te poţi înălţa până la tâmpla cerului.
În partea dreaptă a pronaosului, o piatră funerară din marmură albă, pusă se spune chiar de Alexandru Ioan Cuza însuşi, sau pe cheltuiala Măriei Sale, te înştiinţează de prezenţa trupului celui ce a fost primul ministru Barbu Catargiu.
Pe partea stângă, prin gârlici, cobori sub biserică, în cavoul familiei boiereşti, unde mai întâi dai peste "Această sfântă cruce" care "fu smulsă din vârful bisericii de la o vijelie îngrozitoare, în aceeaşi zi oră şi minut, 8 iunie 1862, la 5 şi jumătate, când fu asasinat în Bucureşti Barbu Catargi, la ieşirea din Adunarea Ţării, în poarta Mitropoliei". Aici cobora de fiecare dată o candelă aprinsă preotul care slujea la altar. Apoi, intri în camera următoare, în dreapta, unde se află zidite în perete sicriele cu trupurile soţilor Ecaterina şi Barbu Catargiu.
"Aci zăcu resturile mortale a preaiubitului meu soţu Barbu Catargi depuse în această criptă zidită spre acest sfârşit de mine devotata şi umilita sa văduvă Ecaterina Catargi", scrie pe peretele în care a fost înveşnicit demnitarul asasinat.
Biserica din Maia-Catargi e tot ce a mai rămas în picioare din ceea ce odinioară constituia curtea boierească a familiei Catargiu. Satul însuşi pare a se fi strâns în jurul ei. Pe aici trecea vechiul drum al poştei ce lega Bucureştiul de Moldova şi tot aproape de biserică se afla conacul. Pe dealul de la marginea satului, Catargiu a ridicat un castel cu 52 de camere, cu lampadare din argint masiv, cu duşumele în formă de tablă de şah. Aici opreau caleştile boierilor veniţi să pună la cale ţara sau să danseze la fastuoasele baluri ce se ţineau în castel până la crăpatul zorilor. Şiruri nesfârşite de trăsuri aduceau la petreceri doamne şi domniţe în rochii strălucitoare, care lăsau în urmă dâre de parfumuri fine franţuzeşti. Iar pe aleile fabuloasei grădini englezeşti, amenajată de arhitectul peisagist german Wilhelm Mayer în 1854, care făcuse şi Cişmigiul, seara, printre fântâni în jurul cărora călcau trufaşi păuni, se urzeau tainice afaceri politice, se puneau la cale căsătorii sau se consumau iubiri pasagere. O lungă alee de aproape un kilometru lega castelul de drumul principal, străjuită pe toată lungimea de arbori exotici. Din toată această splendoare au mai rămas ca martori doar doi arbori Sofora, în curtea bisericii, unici în ţară.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, castelul a fost transformat în Lagărul nr. 12, în care au fost cantonaţi peste 5.300 de ofiţeri ruşi, care au pus pe foc podeaua şi draperiile grele de catifea. Apoi, au fost aduşi prizonieri nemţi. După venirea comuniştilor, castelul a fost distrus, istoria suflându-l, cum plastic se exprima un confrate, ca o păpădie, împrăştiindu-l în toată câmpia. Doar sub pământ se mai păstrează urma lui şi cine ştie dacă nu cumva, cândva, cineva se va îndura să-l scoată la lumină. Părţi şi obiecte din el au ajuns prin toate curţile sătenilor, şi chiar mai departe, la Urziceni, unde, spune cineva, s-ar mai afla două candelabre.
În 1996, preotul Alexandru Marinescu a fondat în curtea bisericii, cu sprijinul credincioşilor din sat, "Aşezământul de artă şi cultură religioasă", care astăzi este secţie a Muzeului Judeţean Ialomiţa, în care a depus toate obiectele vechi, de valoare, care amintesc de credinţă, cult şi de familia Catargiu, pe care toată viaţa le-a adunat şi păstrat cu sfinţenie şi jertfă.
Împreună cu Florian Cristache, supraveghetorul muzeului, am vizitat acest aşezământ în care se află icoane ferecate, vase de cult, veşminte preoţeşti, cărţi şi documente, precum şi alte obiecte ale familiei boiereşti, aproape toate inscripţionate cu data morţii primului ministru.
"Există aici crucea de pe catapeteasma de la 1779, icoanele praznicare realizate în şcoala de zugravi de la Mănăstirea Căldăruşani, icoanele împărăteşti din aceeaşi perioadă, dintre care cea a Maicii Domnului este făcătoare de minuni, precum şi icoana Sfântului Serghei de Radonej, dăruită părintelui Marinescu de refugiaţii basarabeni, un felon cu fir de aur, cu care slujea preotul, un sipet al familiei Catargiu şi, ceea ce impresionează cel mai mult, acest sicriu din sticlă în care se află hainele cu care a fost îmbrăcat Barbu Catargiu în ziua asasinatului, care nu a fost niciodată deschis", îmi spune domnul Cristache.
Privesc prin geam pălăria primului ministru, cărticica de rugăciuni, cămaşa, pantalonii marelui om politic, năclăite de sângele preschimbat în pete uriaşe maronii şi nu pot să nu mă cutremur şi să nu mă gândesc la fatidica zi de 8 iunie 1862. Dar mai ales la complotul căruia i-a căzut victimă, tăinuit de autorităţile vremii, uitat şi neelucidat încă de cercetători. "Cine l-a asasinat pe Barbu Catargiu?" , întreabă cu disperare fiecare obiect ce se află în acest muzeu, biserica, pietrele, zidurile, satul, pomii şi tot ce a atins acest om. Tăcerea aşternută pe această crimă nu este un răspuns.
Şi tot de la Florian Cristache am aflat cât de patriot a fost Barbu Catargiu, căci nici măcar fiicei sale Mariţa nu s-a învoit să-i lase moştenire averea şi Maia decât dacă se va căsători cu un român. Dar cum aceasta s-a căsătorit cu Philippe Leon Beclard, consulul Franţei la Bucureşti şi fost ministru de finanţe sub Napoleon al III-lea, conform dorinţei tatălui, a fost obligată să facă un pension pentru fete de familii scăpătate, niciodată mai multe de 12, cărora trebuia să le asigure o creştere aleasă şi să le dea dote consistente la căsătorie. În pensionul de la Maia a fost crescută şi viitoarea soţie a primului ministru Ion Gheorghe Duca, asasinat şi el de legionari pe peronul gării din Sinaia la sfârşitul lunii decembrie 1933.
Pe la Maia a trecut şi Lev Tolstoi, când Armata a 12-a rusă, trimisă în Campania de la Dunăre în 1853-1854, a ocupat Ţara Românească şi apoi Moldova.
Biserica familiei Catargiu a fost inclusă pe lista monumentelor istorice de Nicolae Iorga. În muzeul amenajat în curtea sfântului lăcaş, în fiecare an, în luna septembrie, comandor (r) prof. univ. dr. Jipa Rotaru organizează o întrunire cu istorici militari şi cu Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere.
http://ziarullumina.ro/reportaj/lacasul-cu-trupul-lui-barbu-catargiu-zid
Din Gherghita am continuat spre Bucuresti,facand o scurta pauza in Gradistea pentru a ne adaposti de ploaie, ploaie care ne-a urmarit inca de la Ploiesti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu